Având în vedere prevederile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID 19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 15 mai 2020, cu modificările şi completările ulterioare, precum și Hotărârea privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 septembrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 866 din 9 septembrie 2021. Pentru detalii accesati documentul urmator:
Nota_depunere_dosare_concurs.pdf, precum și condiții de acces conform
documentului.
Dosarele de concurs se vor trimite pe email la adresa
concursuri@senat.ro în perioada și intervalul orar prevazute în anunț.